În 2010-2011 am participat la un workshop Grundtvig pe tema învățării auto-dirijate. Nu înțelesesem cu ce se mănâncă dar am participat crezând că voi învăța ceva într-o săptămână. În schimb am fost puși să participăm la organizarea evenimentului apelând la cunoștințele noastre. Anyway, în timpul unei plimbări cu unul dintre participanți, Pedro din Portugalia am discutat despre cum să ne implementăm ideile. Ironic sau nu, Pedro a spus că trebuie să faci networking, să-ți aduni lume în jur și așa să implementezi proiecte bazate pe ideile tale. Adică să nu fii un sălbatic și să intri în horă.
Așadar urmează un mic tratat despre cum să faci șă se întâmple ideile tale inspirat de cartea ”Making Ideas Happen” de Scott Belsky, carte primită cadou în cadrul workshop-ului.
VARIANTA CLASICĂ: Te trezești dimineața. Ai chef să faci ceva cu viața ta pentru a ajunge mare și tare. Parcă te bate gândul să ajungi faimos implementând un proiect. Dacă ar fi după tine nu ai face nimic, ci doar ai aștepta să-ți pice o pară mălăiață în gură. Dar uite că ai aflat că se cere experiență în CV, experiență pe care o poți obține doar dacă faci ceva, adică dacă îți aduci la viață ideile. Care ar fi primul pas? Te înscrii într-o organizație de tineret pentru a face volutariat sau îți depui candidatura pentru un internship. În organizația de tineret începi să tragi și să te bagi în seama de la început. Faci pe prostul care vrea să schimbe lumea și încet, încep după ce pupi în fund pe toți membrii organizației, inclusiv pe mai-mari simți cum toți încep să-ți dea atenție. Acum e șansa ta. În cadrul unor discuții nevinovate vino cu niște propuneri de proiecte. Ideile să nu fie ale tale, însă pentru că ar fi prea multă bătaie de cap. Liber la furat: ai la îndemână rețelele sociale, alege-ți o victimă la întâmplare și fură-i ideile, apoi cu ajutorul membrilor organizației din care faci parte implementează-le. Urmează acest truc de fiecare dată și vei ajunge mare. Pe nimeni nu interesează în lumea asta dacă a fost ideea ta sau nu. Oamenii se ghidează după aparențe. Dacă ideile sunt bune și au succes vei avea lumea la picioare. Felicitări. Aaa, încă un lucru. Dacă victima e om cu idei bune și ai boală pe ea fă în așa fel încât nimeni să nu-i acorde atenție petru ca tu să o copii liniștit. Plagiatul cere ștaif, ce mama mă-sii.
VARIANTA MOI: Tocmai ai descoperit Internetul și blogurile. Începe la plesneală un blog pe care scrii tot ce-ți trece prin cap și te expui. Rămâi mască când primești comentarii de tot câcatul pe el și ștergeți-l din lipsă de bucurie de a crea în continuare. Publică alt blog la plesneală cu personaje animate pentru că nu te poți abține să nu creezi. Fă-l cunoscut într-un cerc restrâns. Șterge-l pentru că ești de părere că te inscriminează. Ia o pauză de la creat, dar devino activ pe rețelele sociale unde te expui deoarece crezi că nu te bagă nimeni în seamă. Împrietenește-te cu toți distrușii care te vor mort sau moartă și scoate-i din sărite cu postările tale. Creeză un personaj pe care ei să-l poată copia. Începe din nou să publici prin intemediul diverselor bloguri de această dată fără a acorda posibilitatea nimănui de a a comenta, deci de a-și deversa câcatul în ograda ta. Bucură-te de faptul că ești citit și urmărit din umbră și dezbătut și copiat de către nulități care acum au succes pe spinarea ta sau încearcă să-ți elimine creațiile de pe fața pământului. Bucură-te în primul rând de faptul că încă mai ai idei care nu ți-au fost furate, idei pe care le poți implementa de unul singur cu ușurință. Ce ți s-a spus e un mare câcat. Nu ai nevoie de alții pentru a avea idei și pentru a le transforma în proiecte creative. Notorietate: checked. Copycats: checked. Controverse: checked. Joy of pay-back: checked. Dacă nu ai acces la Internet poți să te simți cel mai important om din lume desenând, pictând, făcând fotografii sau videoclipuri fără a le împărtăși cu lumea: se cheamă tot că faci ceva, tot că creezi, tot că te bucuri de un outlet creativ. Ajungi la un moment în viața ta când realizezi că ți-ai adus la viață ideile, chiar dacă nu pe toate și vei avea mulțumire sufletească. Dacă ești băgat în seamă, bine, dacă nu, bine. Un ultim lucru: gândește-te că ce-i al tău este doar al tău și nimeni nu ți-l poate fura. End of story.
No comments:
Post a Comment
Note: Only a member of this blog may post a comment.